Cum planificam bugetul de marketing in 2024 intre cereri de investitie si economisire?
19 ianuarie 2024 in Blog ContentSpeed - Sfaturi si stiri din eCommerceConform unui studiu GPeC, 72% din bugetele totale de marketing sunt destinate canalelor digitale, iar 55% din marketing este digital. Fata de anii trecuti, bugetele de marketing sunt mai scazute, iar managerii de marketing se confrunta cu un task aproape imposibil: implementarea de noi tehnologii pentru a tine pasul cu nevoile clientilor si cu ultimele trenduri, dar cu conditia de “a face mai mult cu mai putin”. Planificarea unui buget de marketing stabileste intentiile, fie ca acestea sunt de a intra pe noi piete de business, de a iti creste market share-ul sau de a creste vanzarile.
Noi ti-am pregatit cativa pasi pe care ar trebui sa ii ai in vizor atunci cand iti faci bugetul si il optimizezi pe anul acesta.
Prioritizeaza canalele profitabile tie si creeaza un mix diversificat de marketing
Este putin probabil ca un singur canal de marketing sa iti aduca ROI-ul stabilit pentru fiecare obiectiv. De exemplu, un eveniment la care participi poate aduce un ROI excelent in termeni de generarea clientilor, dar slab in generarea de vanzari. Un alt canal, email marketing, poate aduce rezultate complet diferite. Incearca sa ai un mix variat de canale, unde poti comunica cu potentiali clienti, dar crea rezultate diferite (vanzari, awareness sau generare de leads). Imparte bugetul pe fiecare canal in baza importantei si rezultatelor dorite. Iata un simplu ghid pentru cateva canale populare de comunicare, alaturi de rolul acestora:
Analizeaza rezultatele trecute: Evalueaza greselile de marketing facute
O privire in spate este necesara pentru a merge inainte. Evalueaza indicatorii cheie de performanta din anii trecuti pentru a evalua bugetul de marketing pentru anul acesta. Invata din succesele si esecurile anterioare pentru a iti asigura o strategie mai eficienta.
Precizie in alocarea bugetului
Multe companii s-au confruntat cu un engangement scazut prin PPC anul trecut. Acest lucru a fost influentat de schimbari in materie de algoritmi si reguli noi adoptate de platforme. Astfel, companiile au prioritizat alte canale digitale de promovare. Iata doua sfaturi legate de aceste probleme:
- Deoarece datele au devenit incerte si dilemele au crescut privind cookie-urile, focusul ar trebui sa fie pe personalizare si informatii first-party. Este indicat sa explorezi tehnologii alternative si sa creezi parteneriate solide care iti ofera acces la date valoroase.
- Costul-per-click (CPC) crescut si concurenta acerba te-ar putea incuraja sa nu cresti orbeste bugetul de PPC, ci sa te focusezi pe canale alternative cu un ROAS (Return on Ad Spend) mai ridicat. In final, este vorba si despre optimizare, nu doar extindere.
In plus, platformele de social media continua sa evolueze. Desi unele pierd popularitate in fata altora, mereu vor fi modalitati noi de a interactiona cu audienta ta. De exemplu, functiile de live stream, sondajele, chestionarele sau continutul generat de utilizatori sunt metode noi ce nu necesita un buget considerabil de marketing si ofera loc de experimentare.
Colaborarea este cheia succesului
In zilele noastre, marea majoritate a directorilor de marketing au raportat ca echipele interne nu au capacitatile necesare pentru a isi executa strategia planificata. Astfel ca, acestia cauta sa apeleze la agentii de marketing externe, in special pentru analizele de marketing, customer journey sau tehnologii noi de marketing. Din alocarea bugetelor de marketing din anul 2023, agentiile de marketing au reprezentat aproximativ 23.3%, conform unui studiu.
O agentie de marketing este benefica din mai multe motive, incluzand:
- Experienta si cresterea eficientei: agentiile externe au oameni pe specializari diferite de marketing, optimizand astfel procesele pentru fiecare task, fie ca este vorba de copywriting, PPC, design, analiza de campanii etc.
- Negociere si relatii cu furnizori: agentiile pot asigura tarife favorabile si valoare crescuta, sporind eficienta costurilor si a oportunitatilor.
- Masurare si optimizare: imbunatatirile bazate pe analize duc la valoare adaugata si costuri reduse.
Agentiile de marketing cu experienta si vechime in piata sunt de asemenea eficiente la targeting. Acestea inteleg ca o abordare generala nu va aduce intotdeauna efectul dorit. Prin analizele si informatiile consumatorilor de-a lungul anilor, acestea pot crea campanii care rezoneaza cu publicul tau tinta, aducand un engagement ridicat si conversii mai multe.
Integrarea omnichannel; interactiunea holistica cu clienti
Cand vorbim despre omnichannel, vorbim despre integrarea perfecta a canalelor pentru o experienta coerenta a clientilor. Consistenta trebuie asigurata intre punctele de contact, permitand clientilor sa treaca fara efort intre interactiunile online si offline.
Care sunt avantaje cheie ale strategiei omnichannel?
- Experienta Consistenta: Omnichannel asigura coerenta in interactiunile cu brand-ul pe diverse canale, consolidand satisfactia si loialitatea clientilor.
- Interactiune Personalizata: Brand-urile pot comunica cu clientii in mod personalizat, adaptandu-se preferintelor si comportamentului acestora.
- Cunoasterea Detaliata a Clientilor: Cu o abordare omnichannel beneficiezi de date detaliate despre clienti, facilitand identificarea tendintelor si tacticilor pentru optimizarea strategiilor de marketing.
- ROI Imbunatatit: Implementarea marketingului Omnichannel sporeste rentabilitatea investitiilor prin atingerea publicului tinta si oferirea unei experiente personalizate. In schimb, tu vei genera loialitate, achizitii repetate si venituri crescute.
Experimenteaza si evolueaza; Aloca un “buget de test”
Este timpul pentru tactici noi. Anul acesta nu mai este vorba despre “rinse & repeat”, ci mai mult “trial & error”. Adauga elemente de ABM (Account Based Marketing), hiper-personalizare sau experimenteaza cu Inteligenta Artificiala.
Este indicat sa pui deoparte un buget pentru a experimenta si a testa tactici noi. Astfel, vei putea testa canale noi, fara a risca sa pierzi o mare parte din buget. Expertii recomanda, in medie, ca acest buget sa nu depaseasca 10% din bugetul total de marketing.
Anticiparea rezultatelor; o abordare proactiva a succesului
Este esential sa monitorizezi performantele, sa iei in considerare eventuale cresteri de costuri, ajustand astfel strategia in functie de sezonalitate si schimbari ale pietei. O atentie sporita ar trebui adusa sezonalitatii. Este indicat sa tii cont de calendar atunci cand planifici bugetul. Verifica vechile campanii pentru a observa perioadele unde cererea pentru marketing este ridicata si unde este scazuta. Poti incepe prin a crea un calendar estimativ pentru evenimente si activitati importante care stii ca vor avea loc, aloca resursele eficient si identifica unde sau cand va avea nevoie echipa ta de ajutor. Distribuie bugetul pe baza acestui calendar pentru a maximiza impactul eforturilor tale de marketing.