Analiză ContentSpeed: creștere de până la 234% în comerțul online de Black Friday
19 noiembrie 2020 in Blog ContentSpeed - Sfaturi si stiri din eCommerceContentSpeed vă prezintă bilanțul de Black Friday 2020 din perioada 13, 14, 15 noiembrie pentru top 100 magazine online care folosesc serviciile platformei noastre de eCommerce. Chiar dacă nu toate au făcut campanii speciale în acest weekend, majoritatea lor au înregistrat creșteri semnificative ale numărului de comenzi. De aici deducem ‘’apetitul de shopping’’ al românilor în această perioadă, mai ales în perioada reducerilor masive.
În weekend-ul de Black Friday 2020 au fost generate creșteri semnificative ale comenzilor:
234% creștere a valorii totale a comenzilor față de Black Friday 2019;
154% creștere a numarului de comenzi față de weekend-ul anterior, iar valoarea acestora a fost cu 136% mai mare. Astfel, se dovedește că românii se abțin de la cumpărături înainte de Black Friday, tocmai pentru a putea beneficia de aceste reduceri speciale;
Peste 50% dintre comenzi au fost achitate online cu cardul ;
33.048 comenzi acumulate în platformă in doar 3 zile ;
Cea mai mare comandă a fost de 33.016 lei – piese auto-moto ;
Valoare medie a comenzii a fost de 852 lei (TVA inclus), fiind o creștere de 350% față de campania de Black Friday din 2019;
Regiunile cu cele mai multe comenzi au fost: București, Cluj, Ilfov, Iași, Timiș, Constanța;
Cele mai bune momente (după numărul comenzilor) au fost pe 13 noiembrie, în intervalul 00:20-00:30, când au fost inregistrate 262.000 vizualizari pe toate cele 100 de magazine online;
Orele de vârf ale comenzilor s-au înregistrat tot pe 13 noiembrie, în intervalele orare 00:00-01:00, 11:00-12:00 și 09:00-10:00.
Domenii care au înregistrat cele mai spectaculoase valori ale comenzilor online
Cele mai spectaculoase valori ale comenzilor online s-au înregistrat în aceste domenii:
Tendințe noi în comportamentul de achiziție al românilor
- Cumpărătorii își planifică cu mai multă atenție achizițiile de bunuri din diferite categorii. Ei urmăresc prețurile din timpul anului și pot aștepta câteva zile în plus pentru a obține reduceri substanțiale.
- Cheltuielile pentru casă continuă să reprezinte o investiție atractivă.
- Domeniul farmaceutic beneficiază de vânzări majorate datorită interesului crescut al clienților pentru sănătatea lor.
Recomandările ContentSpeed pentru magazinele online în perioada următoare
- Acesta a fost doar primul weekend în care s-a organizat Black Friday, iar ContentSpeed recomandă magazinelor să pregateasca promoții și în următoarele 2 weekend-uri. Cu siguranță ar fi de interes pentru clienți să vadă o campanie în ultima vineri din noiembrie, data de ‘‘Black Friday clasic’’. Mulți cumpărători n-au prins produsele dorite, așa încât pot fi captați dacă magazinele vin cu o ofertă specială. Preponderent, aceste idei sunt utile pentru cei care vând produse ‘’cadouabile’’ (ce pot fi oferite ușor ca și cadouri).
- Firmele trebuie să acorde mare atenție la pașii următori. Black Friday se axează pe atragerea de noi clienți (în detrimental profitului), iar următorii pași sunt cei de fidelizare a noilor clienți. Sunt recomandate campaniile de remarketing și newsletter-ele ulterioare către clienții noi.
- Foarte importantă este luna decembrie, care pentru multe verticale aduce cele mai mari vânzări. Sunt necesare campanii dedicate în această lună pentru a avea vânzările estimate.
Ținând cont de contextul actual, românii vor căuta reduceri în continuare, așadar este momentul optim ca magazinele online să pregătească promoții atractive pentru a veni în întâmpinarea lor.